Tokyo Motor Show 2015 – japonezii în ofensivã “eco”

Producătorii japonezii au profitat de evenimentul lor de casă pentru a face o demonstrație de forță și a arăta lumii că rămân pionieri ai noilor tehnologii, expunând cele mai avangardiste concepte. Salonul auto de la Tokyo de anul acesta, al 44-lea la număr, a fost un regal al prototipurilor ecologice și autonome.

Autor: Cãtãlin Soloc / foto: producãtori – articol publicat de autor în revista AutoPro nr. 42 – www.autopromag.ro

Nissan a prezentat prototipul IDS (Intellligent Driving System), la bordul căruia sunt montate scannere laser, camere video cu rază de acțiune de 360 de grade și un radar, toate acestea permițând mașinii să “gândească” și să circule complet autonom. Sistemul se numește Piloted Drive și are două stadii de dezvoltare. În faza 1.0, Piloted Drive poate conduce mașina pe o singură bandă la viteze “urbane” și va fi disponibil pe Nissan-urile vândute pe piața japoneză încă din 2016 – ulterior urmând să fie propus și clienților chinezi, europeni și americani. Piloted Drive 2.0 este mult mai evoluat, sistemul fiind capabil să schimbe benzile și chiar să se înscrie în traficul aglomerat la viteze de autostradă. În momentul cuplării sistemului autonom volanul se retrage și un touch-screen de mari dimensiuni apare din planșa de bord, în timp ce scaunele din față se rotesc către centrul mașinii pentru a facilita conversația pasagerilor. Nissan IDS este de asemenea integral electric. Bateria sa de 60 de kilowați promite o autonomie de aproximativ 300 de km.

151028_03_23_mic

Tot electric este și conceptul de SUV Mitsubishi eX, care are o rază de acțiune declarată de aproape 400 de km datorită bateriilor de 45 de kilowați care, fiind amplasate sub habitaclu, coboară centrul de greutate al mașinii și asigură o manevrabilitate bună acestui crossover. Propulsia este asigurată de două motoare, livrând un total de 94 de cai putere, prin intermediul cărora iar eX beneficiază de tracțiune integrală și de un sistem de control al stabilității botezat S-AWC. Mașina are și funcții autonome, integrate cu conectivitatea de ultimă generație, pentru a oferi siguranță activă și a reacționa la apariția unor obstacole în calea sa. Asistarea circulației pe autostradă și auto-parcarea sunt, firește, funcții de bază ale sistemului. Cei de la Mitsubishi au înzestrat eX-ul inclusiv cu un parbriz cu realitate augumentată, pentru care apar principalii parametri de funcționare ai mașinii, pentru a ține ochii șoferului îndreptați către drum.

1094920_Mitsubishi eX-4

Toyota a venit la salonul japonez cu mai multe prototipuri, dar cel mai radical este vehiculul urban FCV Plus, alimentat dual: cu pilă de hidrogen și cu electricitate stocată. Mașina se folosește de hidrogenul din rezervor pentru a produce curent electric pentru cele 4 motoare amplasate direct la roți, dar are și baterii care se pot încărca inclusiv wireless. Această tehnologie îi va permite în viitor lui FCV Plus să-și împartă energia cu alte vehicule similare aflate în raza sa de acțiune, ba chiar și să funcționeze ca “centrală electrică” pentru alți consumatori externi, de exemplu casnici. Este genul de producție și distribuire a energiei electrice care primește din ce în ce mai multă atenție în Japonia, mai ales după tragedia nucleară de la Fukushima. Inclusiv Honda a anunțat că va încorpora această tehnologie pe vehiculele sale viitoare.

1095250_Toyota FCV-1

Și pentru că am menționat Honda, constructorul poreclit Big Red a adus la “Tokyo” prototipul FCV Clarity. Acest sedan electric în 5 uși este alimentat cu o pilă de hidrogen compactă, de generație nouă, care costă doar 10% din prețul vechii generașții. Mașina se realimentează cu hidrogen în maxim 5 minute și are o autonomie de aproape 500 de km! Puterea livrată de pila de hidrogen este de 136 de cai, iar mașina are la bord și o baterie, care intră în acțiune atunci șoferul are nevoie de un plus de putere disponibil instantaneu – maxim 177 CP, dezvoltați de motorul electric. Clarity va intra în producție de serie anul viitor, va fi livrată începând cu luna martie în Japonia și mai apoi în Statele Unite. De departe cel mai ciudat concept de la Tokyo a fost expus tot de Honda și se numește Wander Stand. Este vorba despre un soi de mașinuță de golf în care doi pasageri stau nici în picioare, nici așezați, ci mai degrabă … sprijiniți. Vehiculul nu este dotat cu volan ci cu joystick, dar și de acesta s-ar putea lipsi, pentru că deplasarea se face atât autonom cât și și prin comenzi vocale. O altă particularitate a lui Wander Stand este că se poate deplasa în lateral și prin translație la 90 de grade sau în diagonală – o calitate de apreciat în traficul congestionat din orașele japoneze. Prototipul nu are planșă de bord convențională, toate informațiile fiind afișate pe parbriz.

1094746_Honda FCX Clarity-3_mic

1094810_Honda Wander Stand-1

Pentru a-ți face o idee despre cum este posibil să arate viitoarea generație a sedanului de lux LS de la Lexus, este suficient să examinezi prototipul LF-FC expus anul acesta la Tokyo. Firește, formele sculpturale ale “exponatului” au fost cele care au atras în primul rând atenția, însă tehnologia “verde” ascunsă sub caroserie este impresionantă. Propulsia este asigurată de o pilă de hidrogen pentru trenul spate și de câte un motor electric pentru fiecare roată din față, astfel încât Lexus LF-FC are tracțiune integrală. Printre tehnologiile îmbarcate în acest concept întâlnim controlul prin gesturi ale mâinii al unor comenzi holografice care plutesc deasura cotierei centrale. Cei de la Lexus au echipat prototipul și cu cele mai recente tehnologii de evaluare și prezicere a traficului, înlesnind astfel capacitatea mașinii de a rula autonom. Spre deosebire de alte prototipuri expuse la Tokyo care au relevat tendința de a simplifica viața șoferilor sau de a o face mai relaxată și distractivă, monstrul de la Lexus se concentrează clar pe asigurarea confortului și luxului pentru pasageri precum și pe frumusețea agresivă a designului exterior, toate acestea cu zero emisii poluante.

1094339_Lexus LF-FC-6

1094319_Lexus LF-FC-1

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.