Honda continuă ofensiva în segmentul Adventure – două noi modele sunt gata de producție

 

Honda dorește să profite de avântul și capitalul de imagine căpătate anul acesta în segmentele adventure-touring și enduro-touring cu revenirea modelului Africa Twin și a pregătit două noi motociclete radicale, concepute pentru mai mult pentru incursiunile în off-road și mai puțin pentru plimbările pe drumuri asfaltate.

Autor: Cătălin Șoloc / foto: Honda

Cele două modele au fost prezentate zilele trecute la salonul moto de la Osaka sub formă de concepte, dar jurnaliștii de la Motorcycle News au aflat din surse din interiorul Honda că motocicletele sunt gata de producție și că vânzarea lor ar putea începe chiar de la sfârșitul acestui an, cu indicative “model year 2017”.

Adventure-Sports-concept-03

Ceea ce Honda anunțase conspirativ mai demult ca un concept “adventure sport” se dovedește a fi o versiune radicală a lui Africa Twin, destinată clienților iubitori de trasee stil rally. La prima vedere, motocicleta pare a fi identică cu “africana” de serie, însă diferențele nu sunt puține. Sar în ochi eșapamentul Termignoni cu traseu pe lângă codiță, noul scut generos de aluminiu care protejează motorul și șaua plată tip enduro, destinată unei singure persoane – nici nu au fost montate scărițe pentru pasager.

Adventure-Sports-concept-02

La o privire mai atentă remarcăm cadrul care nu mai este vopsit, noile scărițe plate cu profil anti-derapant și ghidonul înălțat. Rezervorul pare a avea dimensiuni mai mari, iar codița este mai scurtă, dar panourile sale laterale sunt generoase, indicând posibila prezență a unui rezervor suplimentar de carburant. Prinderile laterale pentru cutii sunt în continuare prezente, la fel și suportul de top-case. Versiunea “Adventure-Sports Concept” prezentată la Osaka a fost echipată cu cutia de viteze automată Dual-Clutch (cu dublu ambreiaj).

Adventure-Sports-concept-01

Radicalizarea unui enduro-tourer este o rețetă care a avut mult succes pentru cei de la BMW, care vând la fel de bine R1200GS si R1200GS Adventure, însă Honda a mers și mai departe cu noul concept Africa Twin, renunțand la unele elemente de confort în favoarea unor dotări strict de off-road.

rally_01

Al doilea concept prezentat de “Big Red” la salonul nipon a fost unul mult așteptat de fanii aventurilor în natură pe motociclete ușoare și sprintene, de mic litraj. Honda CRF250 Rally este o declinare în stil Dakar a modelului de enduro CRF250L. Prototipul a mai fost prezentat și anul trecut la salonul de la Tokyo, însă avea un design diferit, mai simplu față de actuala versiune, care pare a fi chiar modelul de producție.

rally_02

Nu se cunosc încă detalii tehnice despre modelul Rally, însă carena frontală cu faruri lenticulare asimetrice, parbrizul înalt, cadrul de bord generos cu suport pentru GPS sau telefon, ghidonul, scutul motorului, carenele laterale și eșapamentul Termignoni o diferențiază clar de CRF250L. Motocicleta are și scărițe pentru pasager, însă nu cred că vor fi folosite prea des. Este însă un model mai bine adaptat parcurgerii confortabile a drumului până în punctul în care se termină asfaltul, datorită protecției superioare la vânt pe care parbrizul și carenele laterale le oferă pilotului.

rally_03

Voi reveni cu detalii tehnice despre ambele concepte în momentul în care vor fi date publicității.

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să fiți la curent cu noutățile MotorTest, abonați-vă la pagina de Facebook a website-ului (like +subscribe): www.facebook.com/motortest.ro

rally_04

rally_08

rally_05

rally_06

rally_07

rally_09

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.